Sacosa care a oprit tancul

Probabil ca cea mai frumoasa imagine din acea primavara a popoarelor cu care se incheia veacul trecut ramane secventa din Piata Tiananmen transmisa pentru prima data in "bucla" de aproape toate televiziunile lumii: un om cu o sacosa de piata in mana, un biet targovet anonim oprea coloana de tancuri venita sa inabuse revolta tinerilor. Scurta victorie a unui David incredul; ca dovada ca in noaptea ce va urma vor fi aduse unitati militare din alte regiuni, iar ele nu vor ezita sa traga asupra multimii si sa striveasca trupurile studentilor pe caldaram. 700 sau 2.500 de victime? Nimeni nu stie, nimeni nu mai are voie sa vorbeasca despre ele, dupa ce s-au scurs doua decenii de la ceea ce este considerat de actuala conducere chineza un noneveniment. Au aparut noile generatii, clorofomizate de consumism, de arivism sau de mai vechea deprindere a coruptiei.



Iar cei care au asistat la acel inceput de revolta populara, si care a cuprins aproape o suta de alte localitati, dupa ce pe data de 17 mai un milion de persoane denuntau in aceeasi piata instituirea starii de urgenta, se tem din nou, ca pe vremea revolutiei culturale: nu vorbesc, nu vor sa-si mai aminteasca. Sau prefera o comoda solutie de lasitate, pentru ca li se da voie sa-si plateasca frigiderul in rate
, sa-si duca copiii la circ sau chiar sa faca o excursie in Occident, daca au invatat cum se fac bani multi, chiar foarte multi!
Uriasa victorie, totusi, acea incredibila revolta a sacosei, stupefianta pentru cineva care cunostea semnificatia simbolurilor comuniste si intelegea afrontul adus tovarasilor in fata intregii lumi. Priveam atunci – fascinat –, pe un ecran parizian, balansul greoi al tevii de tun pe dinaintea omului-cu-sacosa. stim ca in Romania si prin tarile din "lagar" imaginile aveau sa parvina doar mai tarziu, poate trunchiate, oricum, intr-un context modificat, defazat. Imi venea pentru prima data sa strig pe strazi ca televiziunea poate deveni, iata, si mesagerul divin al adevarului, precum Hermes cel inaripat, din moment ce mi-a permis sa vad cu ochii mei cum incepe sa se prabuseasca un colos ce pretindea sa concureze eternitatea zidului chinezesc.


Dar nu s-a prabusit. A facut doar implozie. S-a transformat mai apoi, cu pretul acelor sacrificii omenesti si cu batjocorirea acelor idealuri de libertate si de democratie, in ceva ce risca sa devina modelul dictaturilor de maine, cand ideologia totalitara si bursa capitalista isi vor aniversa nunta de argint, cu tot fastul de artificii si dragoni ceremoniali! Insa ce splendoare acea statuie de carton, statuia Libertatii din piata Tiananmern… Chinezii, care practica acum dezinteresul general si oportunismul comercial, se aratau atunci in lumina cea mai frumoasa a civilizatiei lor milenare; in momentul in care credeau, voiau si se bateau cu pieptul gol in numele unui ideal real si nu mai acceptau sa fie masa
de manevra pentru capriciile comunismului imperial.


Se spune ca Deng Xiaoping ar fi fost la inceput pentru anumite reforme, desi a contribuit direct la scoaterea pe tusa a lui Zhao Zhang, initiatorul acestora, cel care voia separarea puterilor in stat, independenta justitiei si chiar o reala democratizare. Dar el nu s-a lasat invadat si de varianta melancolica a dictaturii, acea hibrida langoare care avea sa-i vina de hac lui Gorbaciov, admiratorul secret al unui sistem democratic pe care nu avea alta varianta decat sa-l combata daca dorea sa ramana el la putere. Dimpotriva, tovarasii de la Beijing au concentrat si mai multa putere in mainile secretarului general.

Iar in locul ideologiei desuete au decis, peste noapte, sa incurajeze doar ambitia mercantila, competitia pentru imbogatirea cat mai rapida. Scapau astfel de fierbinteala ideologica ce aprinsese mintile tinerilor si ale intelectualilor in general. Trista deturnare de revolutie, mai trista chiar decat cele din Rasaritul european, unde, cel putin, marxismul constitutional a fost ingropat peste noapte. China a ramas marxista devenind si capitalista – performanta postmoderna unica. Vedem in succesul ei si ceea ce restul Europei comuniste a avut norocul sa evite; poate la mustata, poate numai fiindca acel monstru isi devorase copiii cu atata ferocitate.