"Sinucigasul" lui Dan Puric

piesA de mare actualitate in 2009 se dovedeste piesa "Sinucigasul" a dramatur­gului rus Nikolai Erdman. Gandita, simtita si traita pe propria-i piele, dar si scrisa, totusi, in anii í30 ai secolului trecut. O piesa amar-grotesc-comica despre lumea sovieti­ca si vajnicii construc­tori ai unei noi fericite ere in istoria lumii. Mai cu har, mai mult cu mar, de care se va alege praful mult mai tarziu. Pana atunci va mai curge mult sange, vor muri si mai multi oameni nevinovati intr-o lume unde toata lumea trebuie sa se simta vinovata. Un simplu cetatean sovietic, Semion Semiono­vici Podsekalni­kov, vrea sa se sinucida si nu este in stare. Nu are nici constiinta convingerilor sale pentru gestul eliberator de o lume unde nu-si gaseste rostul, nici puterea sa se revolte, sa se opuna raului, lumii din preajma. Se dovedeste inca un om-de-prisos printre atatia altii care nu-si gasesc rostul. Inca un simplu
cetatean al lumii - sovietice, de aceasta data - care ar vrea sa faca si el ceva si nu reuseste.
Fandacsia lui de a canta la tuba (nici mai mult nici mai putin!) si de a scoate bani
din asa ceva se dovedeste sortita esecului. Sotia si soacra sunt cele care-l sustin si tot spera, ca toate inimoasele femei ruse ce au livrat lumii frumoase povesti, ca poate-poate, s-ar ivi o sansa si pentru Semion si pentru ele. In zadar. Obse­sia unei morti anuntate si latite prin lumea din jur ii pune pe jar pe toti. O moarte anuntata si programata, care ar putea fi utila, speculata, exploatata, de cei din jur. Tema ce apare si in Dostoievski, de unde o preia si Camus, este bine dezvoltata dramaturgic de Nicolai Erdman. Numai ca "Sinucigasul" lui Erdman devine altceva in pielea lui Dan Puric. Regizorul Felix Alexa gandeste spectacolul de la TNB si-l construieste in toate detaliile lui pe personalitatea de exceptie, cu totul particulara, a lui Dan Puric. Trecut prin scoala pantomimei si experimentand ani in sir moduri diverse de expresivitate corporala, Dan Puric apasa tare pe accelerator si ridica nu doar viteza, ci si forta de expresie a piesei lui Erdman. Avem o versiune foarte tensionata. Lectia lui cine tace, traieste si supravietuieste a fost aplicata si autorului.
A trAit pana in 1970, fara sa mai incerce sa faca pe grozavul. A trait tot vobind in soapta, cum au vorbit si supravietuit milioane de oameni in comunism, a trait cu palma la gura si amenintarea ghiontului in spate. Cine a deschis gura si a clamat ca nu traim bine a patit ca Anna Politkov­ska­ia. Si alte milioane de morti pentru care comunismul nu a dat si nu va da socoteala. Tacerea vinovata este rascumparata insa prin rasul debordant si razbunator al spectatorilor. Dan Puric face probabil cel mai bun
rol al sau de pana acum, iar Felix Alexa poate fi incadrat deja la categoria de regizor consacrat. "O viata
minunata, despre care scrie in Pravda" si "Am crezut ca o sa dea o dezmintire...", se spune tot in aceasta spumoasa piesa. Un spectacol total pentru toate varstele.
SA trAiTi bine! Chiar si in soapta. Vigilenta gurii pazeste bostanaria. "Vnimanie, Tavarisci!", Atentie!, cum ar veni pe limba care azi nu mai este obligatorie
. Totusi, zambind si razand s-ar putea sa facem fata vietii. Care poate capata chiar si un sens.